CAT COSTA O PROTEZA DENTARA?

Preţul unei proteze dentare diferă în funcţie de tipul de proteză şi de materialele utilizate, dar şi de poziţia clinicii denatare şi calificarea medicului specialist.
Protezele dentare sunt de mai multe tipuri. Pot fi parţiale (daca pacientul mai prezintă 3-4 dinţi pe arcadă), subtotale sau totale (când pacientul nu mai are niciun dinte).
Pentru situaţia protezelor totale, cele mai uzuale proteze dentare sunt cele din acrilat, preţul unei astfel de proteze variind între 800-1500 ron.

Dacă pacientul prezintă dinţi restanţi, se vor realiza proteze parţiale care pot fi din acrilat sau scheletate.  Protezele parţiale din acrilat au un cost mai redus faţă de cele scheletate, fiind estimat între 750 şi 1200 ron.

Dacă pacientul mai prezintă 4-5 dinti, se pot realiza proteze scheletate. Pentru fixarea protezei dentare scheletate de dinţii restanţi se folosesc sisteme speciale: capse, culise, magneţi, telescoape. Astfel că preţul unei proteze dentare scheletate este mai mare decât al unei proteze dentare acrilice, acest variind între 2500 şi 4000 ron.
Există şi situaţii particulare când se realizează proteze dentare după inserarea unor implante în osul pacientului. Astfel la costul protezei se adaugă şi costul implantului dentar. Totodată, înaintea realizării protezelor dentare poate fi necesară efectuarea unor extracţii a dinţilor irecuperabili, costurile extracţiilor fiind adăugate tratamentului.

 

Promotia lunii OCTOMBRIE